Nivel: A1-C1
Frecvență: de două ori pe săptămână sau intensiv
Durată modul curs: 50 ore
Pregătire aprox: 120 ore/nivel
Modul: septembrie 2020 – ianuarie 2021
Cursurile DELF sunt dedicate atât elevilor și studenților care doresc să studieze într-o țară vorbitoare de limba franceză sau care doresc să obțină o bursă de studii Erasmus, cât și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau care doresc o promovare la nivel academic sau profesional într-o țară francofonă.
✓ structura cursului este conform aptitudinilor testate în cadrul examenului
✓ în cadrul cursului vei exersa diverse tipuri de activităţi specifice fiecărei probe de la examen
✓ profesorii oferă sfaturi cu privire la modul de abordare a celor patru probe, în vederea obţinerii punctajului dorit şi modalităţi de a dezvolta abilităţile de reuşită la examen precum gestionarea corectă a timpului la proba de Reading sau structurarea corectă a părților de Writing (descriere de grafic, eseu)
✓ cursurile sunt de 100 de minute, adică două ore de curs, de regulă o dată sau de două ori pe săptămână, însă, la cerere se pot organiza și cursuri intensive
✓ cursurile se desfășoară în grupe mici între 3-4 persoane
✓ se poate opta și pentru varianta de clase individuale sau tandem (două persoane)
✓ pe parcursul orelor se aplică o serie de simulări pe modelul examenului, inclusiv la partea de vorbire
✓ feed-back constant din partea profesorului de la curs privind progresul cursanților
✓ resurse tip caiete de exerciții, filmulețe, fișe tip Pdf cu teme de vocabular și gramatică adaptate nevoilor cursanților
✓ profesori cu o vastă experiență de pregătire pentru examen
✓ oră de probă
✓ echivalarea probei de limba straina la bacalaureat (nivelul minim B1)
✓ pentru mai multe informații cu privire la certificatele DELF și DALF http://www.institutfrancais.ro/ClujNapoca/delf-dalf/106/DIPLOM%C4%82_DE_FRANCEZ%C4%82_GENERAL%C4%82_-_DELF_DALF/162
Număr participanți: 3-4
✓ Modul 40 ore: de la 1200 la 1000 lei
✓ Modul 50 ore: de la 1500 la 1250 lei
Instructor:

Gabriela Pentek
PROFESOR ENGLEZĂ, FRANCEZĂ
De-a lungul timpului am avut ocazia să lucrez cu cursanți de vârste și din domenii diferite. Astfel, am ținut cursuri pentru diferite firme, cursuri de pregătire a medicilor sau asistentelor pentru plecarea în străinătate sau cursuri de pregătire a elevilor sau studenților pentru diferite examene lingvistice.

Caterina Bone
Germană, Franceză
După peste 15 ani, în care germana și franceza mi-au fost pâinea zilnică, viața cotidiană, studiul și atâtea impresii, călătorii, lecturi, informații și prietenii, am făcut o pasiune și profesie din împărtășirea cunoștințelor mele. Vă aștept cu drag la orele mele!

Elena Sobieschi
FRANCEZĂ, ENGLEZĂ, ROMÂNĂ PENTRU STRĂINI
De atâtea ori ești om, câte limbi cunoști, se spune. Cred că e absolut adevărat! Când înveți o limbă străină, înveți vrei – nu vrei și despre o cultură străină, un alt mod de a vedea lumea. Deci e musai de învățat! Cu cât mai repede, cu atât mai bine!
Leave a Reply